Pământul, o mare ”insulă” care nu ne mai poate susține

Este posibil ca secolul XXI să fie decisiv pentru implementarea Noii Ordini Mondiale. Declarațiile uimitoare ale oamenilor de știință, precum și cele al politicienilor, oamenilor de afaceri sau celebrităților ne invită să ne punem semne de întrebare legate de viitorul planetei noastre. Codex Alimentarius, virusuri ca HIV sau H1N1, armele psihotronice sau criza economică ar putea fi instrumente menite să decimeze populația planetei.

Dacă ar fi să considerăm declarațiile unor politicieni, oameni de afacere cunoscuți, economiști sau oameni de știință respectați, aceste „măsuri” ar putea aparține unor grupări care au ca interes decimarea populației mondiale.

„Un cancer este o multiplicare necontrolată a celulelor, iar explozia demografică este o multiplicare necontrolată de oameni … Noi trebuie să mutam eforturile noastre de la tratarea simptomelor la extirparea cancerului. Operaţiunea va cere multe decizii aparent brutale şi lipsite de inimă.”, Paul Ehrlich, profesor al Universității Stanford, în cartea : „Bomba numita Populaţie”.

„Graviditatea ar trebui să fie o crima împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la Guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie indemnati la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizand antidoturi cetăţenilor alesi pentru fertilizare.”, David Brower, directorul executiv al Sierra Club.

„Noi trebuie să vorbim mai clar despre sexualitate, contracepţie, despre avort, despre valoarea controlului populatiei, deoarece, pe scurt, criza ecologică este criza populaţiei. Reduceti populaţia cu 90%, iar apoi nu vor mai mai fi suficienti oameni pentru a face atat de multe daune ecologice.”, Mihail Gorbaciov

„O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai puţin decât în prezent, ar fi ideală”, Ted Turner, într-un interviu pentru revista Audubon.

„Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantitati tot mai mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate. Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili. Populaţia lumii trebuie să fie redusa cu 50%.” – Dr. Henry Kissinger

Există și în România oficiali care consideră că suntem prea mulți. Adjunctul Poliției Comunitare din Sectorul 1 a gasit o soluție: cerșetorii ar trebui „exterminați”. „În această primăvară am început un plan de acțiune antișmecherie, declanșat la dispoziția primarului Chiliman, prin care oameni ai străzii, parcangii, cerșetori și cei care parchează încurcând pe ceilalți, sunt prinși, triați, sancționați, în funcție de situație. Este aproape imposibil să-i extermini, pentru că se întorc”, a declarat, de curând, Iosif Bălan.

Una dintre cele mai șocante afirmații, care poate fi asociată perioadei de criză mondială pe care o traversăm în prezent, aparține lui David Rockefeller, unul dintre cei mai bogați omeni de afaceri americani, care în timpul unui discurs din 23 septembrie 1994, care a avut loc la un dineu al ambasadorilor ONU, spunea:
„Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar națiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”

Potrivit unor specialiști americani, dacă toate resursele care se găsesc pe Terra ar fi folosite cu unicul scop de a asigura hrana populației, acestea ar putea susține aproximativ 15 miliarde de oameni.

Dacă în anul 1907 populația planetei era de 1.7 miliarde, aceasta a crescut de mai bine de 4 ori până la 31 octombrie 2011, când a atins 7 miliarde. În fiecare secundă se nasc 5 oameni și mor 2. Aproximativ 87 de milioane de oameni se nasc, anual, pe Terra. Specialiștii estimează că în anul 2050 populația globului va atinge 12 miliarde.

Niciun specialist nu a putut determina, însă, cu exactitate, care ar fi capacitatea limită a populației în cazul planetei noastre. Au fost realizate mai multe estimări, dar acestea nu pot fi aplicate direct condițiilor din ecosistemul nostru. Cu alte cuvinte, nimeni nu poate ști, cu exactitate, dacă nu cumva populația actuală a depășit capacitatea limită a Terrei.

Vă propun să facem un exercițiu de imaginație. Să presupunem că planeta noastră poate fi comparată cu o insulă. Oamenii care trăiesc aici pot consuma doar resursele disponibile pe teritoriul insulei și cele pe care le pot atinge, deplasându-se pe o rază de câțiva km de țărm, cu ajutorul unor bărci de pescuit. Nu există catastrofe naturale și nici imigranți sau emigranți. Locuitorii nu pot ajunge pe o altă insulă cu bărcile pe care le dețin. Aceste condiții fiind îndeplinite, capacitatea limită a populației reprezintă numărul de oameni care pot popula insula și care trăiesc în condiții normale de subzistență. Când capcitatea limită a populației va fi depășită, o parte dintre locuitori nu vor mai avea cu ce să se hrănească.

Citește continuarea aici.

Paternalismul urlă-n Boc

Abia terminasem eu de scris cuvântul ”paternalism” pe blog, că Boc a ținut neapărat sa-mi demonstreze că am dreptate. Ca și cum Televiziunea Română ar fi fost plantată în gradina lu’ tac-so, iată cum le vorbește el ”copiilor pedeliști” despre directorul TVR:

“Trebuie schimbat, n-a făcut nimic pentru partid! N-a făcut restructurări, nu are un plan, n-a făcut nimic, să-l chemaţi să-l scuturaţi la comisie şi apoi mai vedem, respingem raportul TVR în plen şi putem să-l schimbăm”

Păi domnu Boc, fă-ți mamă televiziune și abonează partidu’ la ea și lasă poporul român să plătească pentru știri obiective, dacă încă mai știi ce-i ală obiectivism, deși mă îndoiesc că bibilica ta seacă se poate gândi la popor. Să înțelegem domnu’ Boc că PDL-ul deține Televiziunea Română și are dreptul de a face restructurări, de a numi directori și de a-i demite, de a ”scutura” personajele angajate pe banii mei și pe banii celorlalți fraieri care platesc pentru televiziunea de stat?

Să mai zică cineva că presa din România nu e guvernată de un regim paternalist!

Ce tip de jurnalism avem în România? Partea a III-a: Concluzie

Din ceea ce am vorbit de una singura în primele părți ale acestui articol ( că oricum ăia de la CanCan and Co. n-or să belească ochii la ce scriu io pă blog și chiar dacă or să belească, banu’ face legea) se desprinde o idee foarte importantă: în România presa de responsabilitate socială este ”sublimă, dar lipsește cu desăvârșire” și cel mai rău e că nimănui nu-i pasă.

Orice regim ar guverna presa română, acesta nu este unul de responsabilitate socială, ci o ciulama de liberalism și paternalism care pute de la o poștă până la nasucul nesimțit al Parlamentului. Dacă Parlamentul e atât de nesimțit precum vă povestesc, eu zic să propunem noi ăștilalți, care mai suntem încă sănătoși la bibilică, schimbarea denumirii de mass-media în mass-îndobitocire, mass-ciumpălăcire,  sau mass-cocalarizare ori mass-manelizare. Oricare dintre aceste noi denumiri sunt mai actuale decât mass-media. Sună mișto, nu?

Ce tip de jurnalism avem în România? Partea aII-a: Regimul paternalist

Există 4 tipuri de regimuri în presă: autoritar, comunist, liberal şi de responsabilitate socială. Deşi pare greu de crezut şi muţi oameni habar n-au despre asta, la limita dintre comunism şi liberalism, avem un al cincilea regim de presă, denumit, în unele lucrari de specialitate, paternalist.

Caracteristicile regimului paternalist

Mass-media sunt independete, dar sunt menţinute sub monopolul statului (în special radio-ul şi televiziunea). Acest regim nu exclude calitatea continutului, dar face tot posibilul ca informaţiile considerate „periculoase” să nu ajungă la public. Va sună cunoscut? Mie da. Aproape toată mass-media din România actuală, dacă nu chiar toată este susţinută, nu prin vânzări de spaţiu publicitar, ci prin susţinerea partidelor. În consecinţă, patronii de ziare se simt solidari cu cei care-i finanţează, iar politicienii pot hotărî ce se scrie/spune şi când se poate scrie/spune. În plus, mass-media care nu au nicio culoare, nu au nici şanse de supravieţuire pe piaţa românească (nu primesc autorizaţii de orice fel, nu au alte finanţări decât cele din vânzarea spaţiului publicitar).

Pentru susţinerea ideii de paternalism existent în România, vin cu încă o completare: deşi există legi clare privind informaţia publică, mulţi dintre directorii instituţiilor publice refuză să numească purtători de cuvânt sau să ofere informaţii presei (se întâmplă, în special, în provincie). Mai mult, instituţiile publice române ale anului 2011 nu au paginii web şi birou de presă! Refuz să cred ca oamenii care lucrează pentru aceste instituţii sunt incompetenţi… şi ce dacă sunt? Ar putea să înveţe cum se foloseşte Internetul, nu cred că ar fi atât de greu de realizat acest lucru. Problema e ca nimeni nu vrea ca aceşti angajaţi să ofere prea multe informaţii despre instituţiile în cauză. Suntem, deci, guvernaţi de un regim cât se poate de paternalist, iar presa nu poate fi altfel decât regimul politic.

Ce tip de jurnalism avem în România? partea I : Rolurile presei (mass-media)

Observ că jurnalismul din România se îndreaptă tot mai mult spre liberalism. Numeroasele tabloide, al căror scop este doar câştigul, tronează pe piaţa presei autohtone. Patronii de ziare sunt însetaţi de câştiguri  şi aduc în faţa publicului non-valori, neasumându-şi responsabilitatea socială faţă de publicurile lor. Nu trebuie să fii mama Omida ca să realizezi că publicul, din ce în ce mai numeros, al acestor tabloide este needucat şi dezinformat. Valorile deontologice dispar ca bucăţile de ciocolată din ambalajul deja deschis.

Care sunt rolurile presei?

Primul este acela de a informa publicurile cu privire la evenimentele importante care se petrec în societate. Foarte importantă este trierea şi ierarhizarea acestor evenimente. În funcţie de trierea şi ierarhizarea lor, se educă şi publicul. Dacă presa autohtonă considera important ce a mâncat Zăvoranca la prânz, atunci cu siguranţă publicul va fi educat să considere importantă dieta non-valorii amintită anterior. Mai mult, presa stabileşte agenda zilei. Prin agendă înţelegem ceea ce este important, ceea ce se discută în societate. Dacă vom continua să scriem în presă despre culoarea chiloţilor Alexandrei Stan, este normal ca publicul să preia această informaţie şi să o considere importantă.

Al doilea rol, foarte important şi el, este acela de  supraveghere. Presa trebuie să supravegheze la respectarea legilor, promisiunilor guvernaţilor, la buna desfăşurare a activităţilor în instituţiilor publice. Îndatoririle morală şi deontologică ale jurnaliştilor sunt de a supraveghea pe cei aleşi de popor şi de a le face publice greşelile. Mass-media ajută la progresul societăţii doar dacă sunt responsabile din punct de vedere social. Mă întreb cum dracului afectează societatea faptul că, spre exemplu, madam Udrea şi-a cumpărat poşetă nouă?

Un alt rol foarte important al presei este acela de transmitere a culturii, de formare a unei imagini despre lume. Aceste două roluri sunt foarte importante pentru generaţia tânără. Dacă jurnaliştii nu oferă tinerilor articole care să ii ajute pe  să-şi formeze o idee obiectivă despre lume, atunci tinerii vor înghiţi mizeria tabloidelor şi o vor substitui culturii. Din toată această mascaradă va rezulta un public tânăr needucat şi incult. Viitorul românilor se află în mâinile unor patroni de tabloide, avizi de câştiguri. Educaţia şi cultura copiilor noştri se leagă de un sistem de învăţământ precar şi de o presă iresponsabilă. Mă întreb câtă cultură există, oare, într-o emisiune în care două fufe se ceartă pentru un bărbat?

Stimularea distracţiei este o a partra funcţie a presei. Această funcţie este foarte utilă atunci când este combinată cu una dintre cele prezentate anterior.  Dar ce ne facem atunci când este goală şi iresponsabilă? Ce se întâmplă atunci când peste tot vedem doar sâni, mahalagioaice şi cocalari sau manelişti? Ajungem, uşor, uşor, un popor îndoctrinat de diete, vedete, showuri, câştiguri, sâni, manele şi alte ”valori” aduse la rang de distracţie de mâinile unor jurnalişti nepricepuţi.

Mă sperie gândul că aceste făpturi jalnice, care ne sunt prezentate în presa tabloidă şi în show-urile televizate, vor ajunge, dacă nu cumva o fac deja, să educe un popor care acceptă tot ceea ce-i întinde un jurnalist mort de foame.