Tag Archives: putin

Putin dotează armata rusă cu arme psihotronice

Armata rusă va fi dotată cu arme psihotronice. „Asemenea tehnologie va fi comparabilă, în efect, cu armele nucleare, dar va fi  acceptabilă din punct de vedere politic şi ca ideologie militară”, a declarat preşedintele Putin.

Surse apropiate preşedintelui rus au declarat pentru dailymail.co.uk că Putin intenţionează să folosească aceste arme „ca noi instumente pentru atingerea ţelurilor politice şi strategice”.

Introducerea armelor psihotronice în dotarea armatei a fost anunţată încă de săptămana trecută de către ministrul  apărării rus, Anatoly Serdyukov.

Astfel de arme folosesc radiaţii electromagnetice, asemănătoare cu cele ale cuptoarelor cu microunde, care afectează sistemul nervos uman şi au capacitatea de a transforma oamenii în „legume” sau „zombie”.

Cercetările în domeniul armelor electromagnetice au fost dezvoltate, în secret, de către Rusia şi Statele Unite, începând cu anii ’50. În prezent, nu se cunosc detalii concrete legate de aspectul armei sau despre modul de acţiune al acesteia.

Cu toate acestea, multe dintre cercetările anterioare asupra fenomenului au demonstrat că undele de frecvenţă redusă şi anumite raze pot afecta celulele creierului, pot altera funcţiile psihologice şi pot transmite sugestii şi comenzi în mintea unei persoane.

Doze mari de microunde pot afecta funcţiile organelor interne, controla comportamentul uman şi chiar conduce victima către suicid.

„Când această armă a fost folosită pentru a împrăştia o mulţime şi a fost îndreptată către un om, temperatura corpului acestuia a crescut atât de repede, de parcă ar fi fost aruncat într-o tigaie încinsă”, a declarat directorul Centrului de Previziuni Militare din Moscova, Anatoly Tsyganok, referidu-se la armele psihotronice.